Manastirea HUMOR
Manastirea Humor se află în localitatea Manastirea Humorului, un sat ce s-a format in jurul manastirii si se afla foarte aproape de localitatea Gura Humorului, pe ruta Vatra Dornei-Suceava.
- Prima biserică construită în 1415 a fost ctitorită de Ioan Vornicul în vremea lui Alexandru cel Bun. A fost distrusă păstrându-se zidurile, ruinele se pot vedea la 500m de actuala manastire.
- În 1530 este reconstruită pe un loc nou, ctitor Domn Petru Voievod şi marele logofăt Jupân Toader Bubuiog şi soţia lui Anastasia.
- În 1641 zidurile înconjurătoare sunt întărite şi se construieşte turnul de apărare de către Vasile Lupu.
Pictura exterioară
Manastirea Humor ne impresioneaza cu pictura sa exterioara, cea mai veche din ţară, fiind realizată de meşterul Toma, si reprezintă:
- Imnul acatist al Bunei Vestiri (24 de strofe-scene cuprinzând printre altele Glorificare Mariei)
- Asediul Constantinopolului
- Legenda fiului risipitor
- Judecata de Apoi.

În pictură se regăsesc şi elemente locale ca: buciumul, laviţa, ştergarul.
Absidele bisericii cuprind Cinul (Deisis), rugăciune a tuturor sfinţilor.
Asediul Constantinopolului poartă mesajul antiotoman specific vremii.
Pictura este caracterizată prin unitate de tonalitate cromatică, predominând nuanţe de roşu-purpuriu, brun-roşcat, roşu-violet şi altele. Roşu este dominant, fiind specific în cromatica monumentului.
Arhitectura bisericii se înscrie în seria monumentelor specifice vremii lui Petru Rareş. În timpul lui biserica este restaurată.
Pictura interioară
Este parţial realizată de Toma, zugrav de Suceava (1535).
Sunt remarcabile:
- Cina cea de Taină (absida altarului)
- Ospeţia lui Avram (conca de sud)
- Tablou votiv
- Maica Domnului (cupola pronaosului)
- Icoanele de factură bizantină, sec.16
- Portretele ctitorilor (firidele gropniţei)
- Pietrele de mormânt.
Manastirea Humor |